joi, 29 octombrie 2009

Fetita cu chibrituri

de Hans Christian Andersen
Era cumplit de frig; incepuse sa ninga de dimineata si ningea intruna; se si intunecase, seara se apropia, seara cea din urma a anului. Pe frigul mare, in viscol, mergea o biata fetita pe o strada in sus; pe cap n-avea nimic, si picioarele ii erau goale.
Cand please de acasa, de dimineata, plecase cu pantofi in picioare, niste pantofi vechi pe care ii purtase multa vreme mama ei si care erau mari de-i ieseau din picioare. De aceea ii si pierdu cand fu silita sa fuga ca sa n-o calce niste trasuri care veneau in goana cailor. Dupa ce trecura trasurile, se intoarse ea ca sa-si caute pantofii, dar unul nu-l mai gasise, iar pe celalalt il luase un strengar de baiat care fugea razand si spunand ca vrea sa faca din el leagan pentru copilul lui, cand o avea unul.
Si biata fetita nu mai avu cu ce sa-si fereasca de frig picioarele care se rosisera si se invinetisera. Fetita mergea grabita si-n sortul ei vechi avea niste cutii de chibrituri si mai avea si-n mana o cutie. Dar in ziua aceea, in ajunul Anului Nou, toata lumea era grabita. Cine sa se mai opreasca pe viscolul acela, sa cumpere chibrituri! Ziua era pe sfarsite si ea nu vanduse nici macar o cutie de chibrituri. Biata fetita trecea din strada in strada si ii era tare frig si foame.
Parul ei blond, lung si frumos care ii cadea in bucle pe spate era plin de fulgi mari. Dar ei nu-I pasa de acestia. Pe la toare ferestrele straluceau lumini; din mai toate casele iesea miros placut de friptura de gasca, cum se face de Anul Nou. Si mirosul acela ii incetinea pasii.
In sfarsit dupa ce se mai ruga o data – tot in zadar – de un trecator sa-i cumpere o cutie cu chibrituri, vazu un colt intre doua case si, obosita se puse jos acoperindu-si picioarele cu rochita. Dar frigul o facea sa dardaie si mai tare ca inainte, fiorii ii cutremurau corpul. Ea nu indraznea sa se duca acasa pentru ca nu castigase nici un ban si ii era frica sa n-o bata tata-sau. Si, pe urma si unde locuiau ei, intr-o mansard cu acoperisul crapat prin care sulfa vantul cala el acasa, era tot asa de frig ca si afara, caci lemne sa faca foc nu aveau.
Manutele bietei fetite erau amortite de frig.
- Imi vine sa scot un chibrit dintr-o cutie, isi zise ea – ca n-o sa bage tata de seama ca lipseste – si sa-l aprind ca sa-mi incalzesc un pic degetele. Si asa si facu. Aprinse un chibrit si isi inconjura flacara cu mana. Ce flacara minunata! I se paru fetitei ca sade in fata unei sobe mari de tuci impodobita cu alamuri si in care ardea focul. Ce caldura!… Fetita era sa-si intinda picioarele ca sa si le incalzeasca, cand flacara se stinse. Soba pieri si fetita ramase numai cu un bat de chibrit ars in mana.
Mai aprinse unul. Flacara-i lumina zidul din fata care se facu straveziu ca o panza subtire. Fetita putu vedea pana-ntr-o odaie unde era o masa acoperita cu o fata de masa pe care straluceau niste farfurii de portelan. In mijloc de afla o gasca mare fripta umpluta cu mere si prune uscate. Si, lucru de necrezut, deodata gasca sari de pe masa, si veni leganandu-se cu furculita si cutitul in spinare pana la fetita. Pe urma flacara se stinse si ramase numai zidul rece si gros.
Mai aprinse un chibrit si se pomeni langa un pom de Craciun cu mult mai frumos de cum vazuse ea anul trecut prin geamul de la usa unui negustor bogat. Pe ramurile lui verzi straluceau mii de lumanari colorate; in toate partile atarnau cofeturi, jucarii poleite si o gramada de minuni. Fetita isi intinse amandoua bratele spre pom si chibritul se stinse. Pomul paru ca se urca spre cer si lumanarile se facura stele; una cazu spre pamant lasand o dara de lumina in urma-i.
- O sa moara cineva, cugeta fata.
Bunica ei, singura fiinta care a iubit-o vreodata, si care acum nu mai traia, ii spusese odata: “ Cand cade o stea, un suflet se inalta la Dumnezeu”. Mai aprinse un chibrit. O lumina mare se raspandi si in fata fetitei se ivi bunica ei. Hainele ei straluceau, fata ii era plina de blandete.
- Bunico, striga fetita, bunico, sa ma iei si pe mine cu dumneata. Ah! Nu ma parasi si dumneata cand s-o stinge chibritul, nu pieri din fata ochilor mei ca soba calda, ca gasca fripta, ca minunatul pom de Craciun. Si fetita mai aprinse un chibrit si pe urma altul si altul pana aprinse toate chibriturile ce-i mai ramasesera in cutie, caci voia sa o mai vada pe bunicuta ei.
Si chibriturile luminara mai frumos decat cea mai frumoasa luna plina… Bunica nu mai era cocosata si slaba ca atunci cand murise, ci se schimbase cu totul. Obrajii ii erau rosii si zambea. Ea o lua pe fetita in brate si amandoua se inaltara vesele in stralucirea aceea, asa sus, sus, acolo unde nu mai era nici frig, nici foame, nici durere… Se aflau la Dumnezeu… A doua zi de dimineata trecatorii o gasira pe fetita in coltul dintre cele doua case. Ea zacea jos, cu obrajii rosii, cu zambetul pe buze… moarta, moarta de frig, in cea din urma noapte a anului.
- Ia te uita ce prostie! spuse un om fara inima. Cum o fi crezut ea ca o sa se incalzeasca cu foc de chibrituri?
Altii o plansera, insa nimeni nu stia ce lucruri frumoase vazuse fetita, si-n ce stralucire intrase ea cu bunica ei, in ziua Anului Nou.

Gainusa cea motata



de Calin Gruia

Cocoselul pintenat zise intr-o buna zi gainusei motate:

- Cred ca in padure s-au copt nucile. Hai si noi acolo sa ne saturam. Ca daca nu mergem acum, are sa le stranga veverita pe toate.
- Merg bucuroasa, raspunde gainusa motata, care era dornica de plimbare.

Si-au iesit din ograda frumusel, au trecut prin campie, apoi au urcat dealul si au ajuns la padure. Ziua era tare frumoasa si nucile tare bune, de-au stat acolo pana-n seara. La plecare, gainusa motata, deodata, tam-nesam, ii spuse cocoselului:
- Eu nu merg acasa decat in trasura!
- De unde sa iau trasura? intreba cocoselul.
- Treaba ta! Altfel raman aici sa ma manance vulpile
Cocoselul vazand ca nu are incotro, se apuca de lucru. Si cum era el istet si priceput, facu o trasurica mica din crengute de alun, cu rotile din coaja de nuca. Gainusa cea motata se urca repede in trasurica si spune cocoselului:

- Hai, inhama-te mai repede ca ne apuca noaptea pe aici.

- Despteapta mai esti, soro! De-as sti ca ma duc singur acasa, dar nici de inhamat nu ma inham, raspunse cocoselul tare suparat. Si asa incepusera a se certa. Si cum se certau ei de zor, numai iaca trece pe acolo o broasca testoasa.

- Ei, dar nu-i frumos ce faceti!

- Dar tu ce te amesteci, urato – spuse gainusa.

Broasca se facu ca nu aude si zise:

- Hai, urca-te si tu, cocoselule, in trasurica si daca va impacati, va duce u, ca tot am treaba intr-acolo. Si broasca se inhama, iar trasurica pleca duduind de-ti era mai mare dragul.

Mersera ei ce mersera si se intalnira cu un drumet.

Era Acul de Cusut. Venea de la croitor, se vede, si-l apucase noaptea pe drum.

- Luati-ma si pe mine in trasurica – se ruga Acul de Cusut. Ca daca se intuneca mai tare pot face un pas si ma pierd prin praf.

- Nu te luam, nene, spuse gainusa, ca mi-i frica sa nu ma intepi.

- Ba urca-te, drumetule, spuse cocoselul, ca esti slab. Te vad eu ca nu prinzi mult loc in trasura.

Acul de Cusut se urca in trasurica si pleca mai departe. Si, intunecandu-se de-a binelea, drumetii nostri se oprira la un han, ca nu-I bines a mergi noaptea pe drum. Dar pentru ca broasca testoasa era grabita, isi lua ramas bun si porni spre parau unde pesemne avea niscaiva treaba.

- Iti multumim, broscuta, strigara deodata cocoselul si Acul de cusut.

- Ramaneti sanatosi, dragii mei, dar fiti cu bagare de seama la hangiu. Si, in adevar, in fata hanului iesi hangiul. Si pentru ca era imbracat intr-un sort lung si purta ochelari pe nas, drumetii nostri nu-l cunoscura pe Jupan Vulpoi.

- Poftiti, poftiti, oaspeti veseli. Ce gainusa frumoasa!

Gainusa motata prinse a se umfla in pene si pasind tantos intra in han. Cocoselul merse dupa ea, apoi Acul de Cusut. In han erau musterii de tot soiul.

- Cu ce puteti plati gazduirea? intreba hangiul

- Apoi bani nu avem, raspunse cocoselul, dar dimineata gainusa iti va da un ou.

- E bine si asa, raspunse hangiul. Oul tot cu bani se cumpara.

- Eu pot sa-ti cos ceva, spuse Acul.

- Bine, bine, facu hangiul, vad ca sunteti drumeti cumsecade.

Si gainusa motata, cocosul pintenat si Acul de Cusut, dup ace au stat la masa, s-au dus intr-o odaie sa se culce.

- Eu am sa dorm jos, spuse Acul de Cusut asezandu-se mai langa usa.

Cocoselul si gainusa adormira pe data. Acul de Cusut nu putea dormi si pace. Pesemne il durea urechea de care-l trasese croitorul.

Hangiul veni, nu stiu dup ace, in odaia lor. Si cand se apleca, Acul de Cusut ii vazu numaidecat coada de vulpoi si mai vazu cum hangiul trage cu ochiul la cei ce dormeau. Dar se vedea ca hangiul era grabit, caci iesi repede. Atunci Acul de Cusut se duse la cocosel, il intepa putin si-l trezi din somn, apoi o trezi sip e gainusa.

Gainusa incepu sa tipe:

- De asta te-am luat cu noi in trasura, ca sa ma intepi, slabanogule?

- Taceti din gura, sopti Acul. A fost hangiul pe-aici. Hangiul nu este altcineva decat cumatrul vulpoi si l-am vazut cum va masura din ochi.

- Vai, ce ne facem? spuse gainusa, facandu-se mica de tot.

- Daca e asa, spargem geamul, spuse cocoselul pintenat.

- Lasa ca va scap eu de incurcatura – spuse Acul, care auzise pe un musteriu ca-i cerea hangiului carbune pentru lulea. Cocosule, pune repede oul gainusei aici in vatra.

Acopera-l in spuza si dupa aceea nici sa nu miscati. Abia ispravira treaba, cand iaca si hangiul intra cu luleaua lui Mos Martin. Drumetii nostril se faceau ca dorm. Hangiul spuse in soapta: “ Ia sa aprind eu luleaua sip e urma va arat eu gazduire”. Dar cum cauta el in cenusa un carbune sa-l puna in lulea, oul care era gata copt, pocni tare, ii umplu ochii de cenusa de nu mai vazu nimic hangiul.

Musterii din han, auzind pocnetul, o zbughira pe usa afara speriati. Cocoselul si gainusa abia deschisera ochii si cum vulpoiul hangiu umbla de colo pana colo stergandu-se la ochi, isi scapa coada din brau.

Acul de Cusut il intepa zdravan in coada. Vulpoiul, crezand ca i s-a aprins coada, prinse a fugi lovindu-se de tot ce intalnea in cale. Iesi afara si porni spre padure.

Vreti sa stiti ce-a fost apoi?

De la hanul cu pricina
Repede fugi cocosul,
Dar mai repede gaina!

- Nu fugi, gainusa – striga razand Acul – poate vine broasca sa te traga cu trasurica!

- Multumesc, draga Acule, vorbi de data asta frumos gainusa. Merg eu si pe jos. Si-o intinse voiniceste la drum!

Dictionar:
motata - care cauta sa iasa in evident, care se crede superior, indraznet, cu gura mare;
niscaiva/niscai - care este, se afla intr-o cantitate nedeterminata, intr-un numar oarecare;
pintenat - cu pinten- formative cornoasa situate in partea de dinapoi si de jos a piciorului, desupra labei;
tam-nesam – pe neasteptate, deodata, pe nepusa masa;
hangiu - persoana care tine un local (han) unde se pot adaposti peste noapte drumetii;
tantos - semet, mandru, ingamfat, fudul, arogant;
pesemne - se pare ca…, se vede ca…,; poate, probabil;
musteriu - comparator, client.

miercuri, 28 octombrie 2009

Bondarul lenes


de Elena Farago

O furnica mititica,
Cat un grauncior de mei
Duce-n spate-o greutate
De trei ori cat botul ei.

Pe carare-n jale mare
Plange un bondar ciapcin:
- "Mor de foame
Si n-am poame
Si-as munci
Dar n-am stapan!"...

- "Hai si-mi cara din povara
Si sant gata sa-ti platesc."
- "Cum n-as merge! Dar pe lege
Jur ca nu pot sa muncesc!"...

- "Vai de tine! Ce rusine,
Lenesule cersetor,
Nici de mila, nici de sila
Nu ti-as da un ajutor!"...

Albinuta



Ma jucam in poienita,
M-a muscat o albinuta!
- Minti, minti, minti!
Albinuta n-are dinti,
Are acul mititel,
Cand te-n teapa, mori de el.