poezii diverse

Lecţie pentru iepuraş
De Monica Pop


Iepuraşul cel poznaş
Face-o vizită-n oraş
Cu bunica la piaţă
Să facă rost de verdeaţă,
Cu tăticu la aprozar
Să facă rost de mărar,
Cu mama să ia salată
Apoi la o îngheţată.
Dar micuţul urechiat
Nu prea e civilizat!
Roade-un morcovel gustos,
Restu-l îl aruncă pe jos
Punga cea cu bunătăţi
O face bucăţi-bucăţi,
Cozile de la mărar
Le lasă pe trotuar,
Coaja verde de harbuz
O lasă în autobus.
Pe aleea măturată,
Hârtia de ciocolată.
Să vă-nşir nu vreau mai mult,
Vreau pe voi să vă ascult:
Dacă-n oraş aţi văzut
Un iepure prost-crescut?
Sau prin curte v-a umblat
Micul necivilizat.
Fără să îl speriaţi
La cămin să-l invitaţi,
Să-nvăţăm un iepuraş
Cum să se poarte în oraş.



Ferma ecologistă
Monica Pop

La ferma ecologistă
Nici o plantă nu e tristă
Varza este mai gustoasă,
Roşia e mai frumoasă,
Vânăta mai sănătoasă.
Are grijă grădinarul
Să le dea apă cu carul,
Să le dea apă curată,
Îngrăşământ din poiată
Fără pic de chimicale
Licori artificiale
Numai lucruri naturale.
De plantele nu dau rod,
Sau insectele le rod,
Evită substanţele
Ce otrăvesc plantele.
Împrăştie prafuri bune
Ce nu se bagă-n legume
Le tratează ca-n poveşti
Numai cu leacuri băbeşti,
Pentru gândaci şi furnici
Numai zeamă de urzici,
Pentru boli de ruginare
Numai ceai de anghinare
Pentru larve mâncăcioase
Numai făină de oase,
Le tratează cu ştiinţă
Cu ce au de trebuinţă
Numai aşa pot să crească
Şi să nu se-mbolnăvească.
Şi toate au vitamine
Pentru mine,pentru tine.






Farmacia verde
Monica Pop

Sus în munte în ponor
Este ţara florilor
Unde e mai mare iarba
Creşte socul,creşte nalba
Iar pe locul unde-i soare,
Muşeţel şi sunătoare.
Unde iarba este deasă,
Cimbrişor şi tătăneasă,
Măcieşe,mentă ,scai,
Pentru boli şi guturai.
Pentru poftă de mâncare
Zmeură şi anghinare.
Toate-s bune cum se vede
Sus în farmacia verde!
Că au strâns din sol şi soare
Esenţe vindecătoare.
Ele îţi oferă leacuri,
Fără pastile şi hapuri,
Nici reţete,nici injecţii
Numai ceaiuri dulci şi frecţii.
Şi-i deschisă orişicui,
Farmacia Domnului.




Ţestoasa buclucaşă
Monica Pop

Broasca ţestoasă mergea,
Pe un drum care ducea,
Jos la ea,la mlaştină
Locul ei de baştină.
Nu vă spun cum se mişca
Ştiţi cu toţii nu-i aşa?
Nici nu spunea nimănui
Că-i în coada topului.
Să vă povestesc şi vouă,
C-a ajuns pe locul nouă
Numai melcul o „întrece”
În urmă pe locul zece...
Soare,praf peste măsură
Nu mai putea de căldură,
Carapacea o simţea,
Plită ce o opărea...
Când era aproape moartă
Doi copii au dus-o-n baltă
Iar cei care se-mbăiau
Săreau şi se bucurau
Şi strigau cu toţi odată:
Ţestoasa a fost salvată!...
Zice broasca buclucaşă:
La-nnotat nu sunt codaşă!



Grijă pentru arici
Monica Pop

O familie de arici
Doi părinţi şi şase mici
Cred că şi-au făcut la noi
În garaj,culcuşuri moi.
Seara i-am vazuit şi eu
Cum deretiocau din greu.
Unul drumul mătura
Altul împrejur scurma
Doi,în ţepii de la spate
Duceau în culcuş bucate
Alţii doi,frunze cu roaba
Nimeni nu stătea degeaba;
Doar că nu au socotit
Şi-n garaj au nimerit.
Neştiind a cui e vina,
Tata a mutat maşina.
A zis tata că n-ar vrea
Să îi sperie cumva
Pan-o să le construiască
O căsuţă aricească.





Rex-câine ecologist
Monica Pop

Rex,câine de vânătoare
Însoţeşte pe răzoare
Şi pe deal şi pe imaş
Vânătorul şi-un hăitaş.
Când ajunge la ponoare,
Suflă schiaună şi sare
C-a găsit în poieniţă
Cuibuşor de prepeliţă.
Dar Rex câinele dresat
(Pentru vânat,nu prădat)
A privit cu ochii blânzi
Puişorii cei plăpânzi
Ce-aşteptau cu gură mare
Să primească de mâncare
Şi a „r-aportat” îndată
Că familia-i salvată
Iar stăpânul drept răsplată
L-a medaliat pe dată
Şi pe zgarda lui a scris:
Rex,câine ecologist!



RAFTUL CU JUCARII

Raftul cu jucarii
E-o poarta spre poveste
Un prag de basm
Spre lumea de vis si bucurii,
Surad in el papusi
Cu plete blonde, brune, castanii,
Si ursuleti de plus cu ochii vii,
Catei de blana, cafenii,
Un elefant cu trompa mare
Si cu vesta gri,
Papusa clown
Care bate intr-o toba,
Harnici cosari
Cu urme de la soba
Si un puisor, un bulgaras de soare,
Urcat pe un capac de stropitoare
Mirandu-se cat poate fi de mare.


URSULETUL PUF

Sunt un urs din catifea,
stiu care-i menirea mea:
sa scot sunete din piept,
sa stau in picioare drept,
sa m-aplec cat mai frumos
si sa fac tumbe pe jos.

Dar cand vad cate-un baiat,
rau si neastamparat,
ba taindu-mi o ureche
sa raman fara pereche,
ori rupandu-mi un picior,
ma cuprinde-asa un dor
sa fug noaptea pe fereastra,
sus, pe munte, catre creasta!




MARTINEL

Martinel urechi de plus,
Ochisorii jucausi
Si blanita catifea,
Eu te-as intreba ceva:
-Cum te-ai rupt tu din padure
Dela zmeura si mure
Si-ai venit in casa mea ?
-Fata mica, fata mica,
Obrajori de capsunica,
Daca-ntrebi indata-ti spun
Pe-o crenguta de alun,
Am zburat, de vrei sa stii,
In raftul cu jucarii.


SORINA

Sorina, papusa mea,
Are ochi de peruzea
Nasul carn, gurita mica,
Sortulet, o bucatica.
Pantofiorii pe masura;
Are dintisori in gura,
Poate roade chiar alune...
Are rochii, o minune!
Parul lung, carliontat,
In codite adunat.
Si sa mearga a stiut
Insa nu stiu ce-am facut
Ca-ntr-o zi, cum sa va zic,
Am stricat-o.... doar un pic!


IRINEL

Obrajorul de fetita
Cu o bucla strengarita
Glasul zvon de clopotel
E papusa Irinel,
Asezata cum o stii
Pe raftul cu jucarii.
E cuminte, harnicuta
De cand e la gradinita.

CANTEC DE ADORMIT PAPUSA

Nani, nani, papusica,
A venit o randunica
Sa-ti presare peste somn
Toata boarea dintr-un pom,
Toate florile, si-n ele
Sa iti faci leagan din stele,
Sa te uiti pe cer sa vezi
Unde-i Capra cu trei iezi,
Fat-frumos unde-i plecat
Cu Motanul incaltat....
Nani, nani, papusica,
Tu esti mica…… eu sunt mica……


SURASUL LUMILOR

Fetita doarme cu papusa-n brate
Lumina-i stinsa-n camera tacuta,
O mana grijulie, mana mamei
Deschide poarta noptii nevazuta.

Fetita doarme, mama a plecat!
Deasupra patului s-a aplecat-
Usor purtandu-si aripa usoara
Surasul lumilor din alta vara....


Doi fraţi cuminti
Elena Fargo
Noi suntem doi fraţi, în casă
Şi nu ne certăm deloc,
Şi suntem tăcuţi la masă,
Şi cuminţi în orice loc.

Avem hamuri, cerc şi minge,
Când pe-afară ne jucăm,
Iar când plouă, ori când ninge,
Liniştiţi în casă stăm.

Şi cu jucării frumoase
Ne jucăm tot amândoi,
Pe când mama nostră coase,
Ori citeşte, lângă noi.

Mama noastră ne vorbeşte
Şi ne mângâie duios,
Iară seara ne citeşte
Ori ne spune-un basm frumos.

Şi ne-nvaţă lucruri multe,
Şi frumoase, stând cu noi,
Şi îi place să ne-asculte
Când vorbim noi amândoi...

Şi în gândul nostru-ntruna
Auzim povaţa ei:
- Fiţi cuminţi întotdeauna
Şi fiţi buni, copiii mei!...


Căţeluşul şchiop
Elena Fargo
Eu am numai trei picioare,
Si de-abia mă misc: top, top,
Râd când mă-ntalnesc copiii,
Si mă cheama "cuciu schiop".

Fratii mei ceilalti se joaca
Cu copiii toti, dar eu
Nu pot alerga ca dansii,
Ca sunt schiop si cad mereu!

Si stau singur toata ziua
Si plâng mult când mă gandesc
Ca tot schiop voi fi de-acuma
Si tot trist am să traiesc.

Si când mă gandesc ce bine
M-as juca si eu acum,
Si-as latra si eu din poarta
La copiii de pe drum!...

Cat sunt de frumosi copiii
Cei cuminti, si cat de mult
Mi-ar placea să stau cu dansii,
Să mă joc si să-i ascult!

Dar copiii rai la suflet
Sunt urâti, precum e-acel
Care m-a schiopat pe mine,
Si nu-i pot iubi de fel...

M-a lovit din rautate
Cu o piatra în picior,
Si-am zacut, si-am plans atata,
De credeam ca am să mor...

Acum vine si-mi da zahar
Si ar vrea să-mi fie bun,
Si-as putea să-l musc odata
De picior, să mă razbun,

Dar il las asa, să vada
Raul, că un biet catel
Are inima mai buna
Decât a avut-o el.


Gândăcelul
Elena Frago
- De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca mă doare
De ce mă strangi asa de rău?

Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place să mă joc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de tot
Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-mă, ca nu mai pot!...

Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea să-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!

A incercat să-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...

Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!


Pedeapsa mâţei
Elena Farago
- I-auzi, draga mea păpuşă,
Zgârie mâţa la uşă!
Dar eu nu-i deschid deloc,
Că sunt supărată foc.
A furat iar, ca o hoaţă,
Un întreg picior de raţă,
Şi-apoi, după ce i-a ros
Toată carnea, pân-la os,
A dus osul, binişor,
În coteţul lui Azor.

Ca pe el să-l bănuim
Şi să nu îl mai iubim
Şi acum n-o bat, n-o cert,
Dar nu vreau deloc s-o iert.

Deşi încă o iubesc,
Trebuie s-o pedepsesc.
C-a fost rea şi duşmănoasă,
Şi n-o las să intre-n casă.

Iarna pe uliţă
George Coşbuc

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.
Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.
Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.
Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.
Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!
El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;
Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.
Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!
El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.
Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!
Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!
Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.
S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
Aţi înnebunit de tot
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!
Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.
Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.
Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.
Baba şi-a uitat învăţul:
Bate,-njură, dă din mâini:
Dracilor, sânteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!
Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.
Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.
Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.
Ce-i pe drum atâta gură?
Nu-i nimic. Copii ştrengari.
Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!

La oglindă
George Coşbuc

Azi am sã-ncrestez în grindă
Jos din cui acum, oglindă,
Mama-i dusă-n sat, cu dorul
Azi e singur puişorul
Si-am închis uşa la tindă
Cu zăvorul.

Iată-mã: tot eu cea veche.
Ochii? Hai, ce mai pereche
Si ce cap frumos răsare!
Nu-i al meu? Al meu e oare?
Dar a'cui? Si la ureche
Uite-o floare.

Asta-s eu! Si sunt voinică
Cine-a zis ca eu sunt mică?
Uite, zău! Acum iau seama
Că-mi stă bine-n cap năframa.
Si ce fată frumuşică
Are mama!

Mã gândeam eu ca-s frumoasă
Dar cum nu? Si mama-mi coasă
Sort cu flori, minune mare
Nu-s eu fata ca oricare.
Mama poate fi faloasă
Că mã are.

Povestea gâştelor
George Coşbuc
Un gâscan cu pene lucii
Cum trecea pe pod prin sat
Şi-ntr-o mân-avea papucii,
Nu ştiu cum i s-a-ntâmplat
Că papucii lui căzură,
Ce păcat, o, ce păcat!
Căci erau cu-alesătură,
Fără leac de tivitură -
Ce păcat!

Gâştele-auzind cum zbiară:
"Auleo! Păpucii mei!"
Într-un suflet alergară
Şi-ntrebau mirate ce-i?
"Am rămas, plângea gâscanul,
Păgubaş de patru lei!
Iată-mă desculţ, sărmanul!
Ce mă fac acum, golanul,
Fără ei!"

"Haideţi toţi, şi moşi şi babe
Să-i cătăm pe râu acu!"
Repede-notând din labe
Cârdul tot pe râu trecu.
"I-ai găsit?" - "Eu nu, surată,
Ce mă-ntrebi aşa şi tu!"
Toate-apoi strigau deodată:
"Bată-i pacostea să-i bată!
Nici eu nu!"

Vara-ntreagă tot umblară,
Dar papucii duşi au fost!
Şi-au să umble şi la vară
Până ce le-or da de rost!
Iar gâscanul merge, vine,
Face cruci şi ţine post.
"Nu-i găsesc! Sărac de mine
Iar desculţe, vezi tu bine,
Lucru prost!"

Gâştele de-atunci, în cale
Când vad apa undeva,
Căutând pornesc agale
Tot crezând că-i vor afla.
Vin şi raţe să le-ajute:
Mac-mac-mac şi ga-ga-ga!
Mac-mac-mac! Haid', vino, du-te,
Zile-aşa pe râu pierdute!
Ga-ga-ga!

Iar când gâştele stau gloată
Şi prin dreptul lor te duci,
Sare tabăra lor roată
Să te-ntrebe: "Ce ne-aduci?
Ai găsit păpucii? Spune!"
Tu la fug-atunci s-apuci!
Şi te muşcă, doar le-ai spune
De păpuci!

La paşti
George Coşbuc

Prin pomi e ciripit si cant,
Vazduhu-i plin de-un rosu soare,
Si salciile-n alba floare
E pace-n cer si pe pamant.
Rasuflul cald al primaverii
Adus-a zilele-nvierii.
Si cat e de frumos in sat!
Crestinii vin tacuti din vale
Si doi de se-ntalnesc in cale
Isi zic: Hristos a inviat!
Si rade-atata sarbatoare
Din chipul lor cel ars de soare.
Si-un vant de-abia clatinitor
Sopteste din vazduh cuvinte:
E glasul celor din morminte,
E zgomotul zburarii lor!
Si pomii fruntile-si scoboara
Ca Duhul Sfant prin aer zboara.
E liniste. Si din altar
Cantarea-n stihuri repetate
Departe pana-n vai strabate
Si clopotele canta rar:
Ah, Doamne! Sa le-auzi din vale
Cum rad a drag si plang a jale!
Biserica, pe deal mai sus,
E plina astazi de lumina,
Ca-ntreaga lume este plina
De-acelasi gand, din cer adus:
In fapta noastra ni e soartea
Si viata este tot, nu moartea.
Pe deal se suie-ncetisor
Neveste tinere si fete,
Batrani cu iarna vietii-n plete;
Si-ncet, in urma tuturor,
Vezi sovaind cate-o batrana
Cu micul ei nepot de mana.
Ah, iar in minte mi-ai venit
Tu, mama micilor copile!
Eu stiu ca si-n aceste zile
Tu plangi pe-al tau copil dorit!
La zambet cerul azi ne cheama
Sunt Pastile! Nu plange, mama!

Vine ploaia
G. Coşbuc
Vine ploaia, bine imi pare,
In gradina am o floare,
Ploaia o va face mare,
Vine ploaia, bine imi pare.

Vine ploaia, bine face!
Spicul plin de-acum se coace!
Spicului racoarea-i place!
Vine ploaia, bine face!

Sosirea rândunicii
G.Coşbuc
Rindunica a sosit,
Primavara vine,
Iata mugurii-nverzesc,
Gradinitele-nfloresc
Tot e viu si-ntinerit
Caci e cald- si bine.


Ger, zapada, tot s-a dus,
Primavara vine!
Rasarit-a ti mindre fiori,
Si prin zari se vad cocori,
Verde-i jos, senin e sus
Caci e cald si bine.

RAPSODII DE PRIMAVARA
George Topârceanu

I
Sus prin crangul adormit,
A trecut in taina mare,
De cu noapte, risipind
Siruri de margaritare
Din panere de argint,
Stol balai
De ingerasi
Cu alai
De toporasi.
Primavara, cui le dai?
Primavara, cui le lasi?
II
Se-nalta abur moale din gradina.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperisuri vestede-n lumina
Intind spre cer ogeacuri fara fum.
Pe langa garduri s-a zvantat pamantul
Si ies gandacii-Domnului pe zid.
Ferestre amortite se deschid
Sa intre-n casa soarele si vantul.
De prin balcoane
Si coridoare
Albe tulpane
Falfaie-n soare.

Ies gospodinele
Iuti ca albinele,
Parul le flutura,
Toate dau zor.
Unele matura,
Altele scutura
Colbul din patura
Si din covor.
Un zarzar mic, in mijlocul gradinii,
Si-a rasfirat crengutele ca spinii
De frica sa nu-i cada la picioare,
Din crestet, valul subtirel de floare.
Ca s-a trezit asa de dimineata
Cu ramuri albe µ si se poate spune
Ca-i pentru-ntaia oara in viata
Cand i se-ntampla-asemenea minune.
Un nor sihastru
Si-aduna-n poala
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petala
De miozot.
III
Soare crud in liliac,
Zbor subtire de gandac,
Glasuri mici
De randunici,
Viorele si urzici...

Primavara, din ce rai
Nevisat de pamanteni
Vii cu mandrul tau alai
Peste cranguri si poieni?
Pogorata pe pamant
In matasuri lungi de vant,
Lasi in urma, pe campii,
Galbeni vii
De papadii,
Balti albastre si-nsorite
De omat topit abia,
Si pe dealuri mucezite
Araturi de catifea.
Si pornesti departe-n sus
Dupa iarna ce s-a dus,
Dupa trena-i de ninsori
Asternuta pe colini...
Drumuri nalte de cocori,
Calauzii cei straini,
Iti indreapta an cu an
Pasul tainic si te mint
Spre tinutul diafan
Al campiilor de-argint.
Iar acolo te opresti
Si doar pasul tau usor,
In omat stralucitor,
Lasa urme viorii
De conduri imparatesti
Peste albele stihii...
Primavară, unde eşti?
Rapsodii de toamnă
G. Topârceanu


I

A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fâneţele.
Toate florile şoptiră,
Întorcându-şi feţele.

Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.

Mai târziu, o coţofană
Fără ocupaţie
A adus o veste-n goană
Şi-a făcut senzaţie:

Cică-n munte, la povarnă,
Plopii şi răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile.

Şi-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică,
Toţi ciulinii pe cărare
Fug cuprinşi de panică...

Zvonul prin livezi coboară.
Colo jos, pe mlaştină.
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baştină

Şi din treacăt îi aruncă
Altă veste stranie,
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie!

II

Într-o clipă, alarmate,
Ies din şanţuri vrăbiile.
Papura pe lac se zbate
Legănându-şi săbiile.

Un lăstun, în frac, apare
Sus pe-un vârf de trestie
Ca să ţie-o cuvântare
În această chestie.

Dar broscoii din răstoacă
Îl insultă-n pauze
Şi din papură-l provoacă
Cu prelungi aplauze.

Lişiţele-ncep să strige
Ca de mama focului.
Cocostârci, pe catalige,
Vin la faţa locului.

Un ţânţar, nervos şi foarte
Slab de constituţie,
În zadar vrea să ia parte
Şi el la discuţie.

Când deodată un erete,
Poliţai din naştere,
Peste baltă şi boschete
Vine-n recunoaştere

Cu poruncă de la centru
Contra vinovatului,
Ca să-l aresteze pentru
Siguranţa statului...

De emoţie, în surdină,
Sub un snop de bozie,
O păstaie de sulcină
A făcut explozie.

III

Florile-n grădini s-agită.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Îşi îndreaptă talia.

Trei petunii subţirele,
Farmec dând regretelor,
Stau de vorbă între ele:
"Ce ne facem, fetelor?..."

Floarea-soarelui, bătrână,
De pe-acum se sperie
C-au să-i cadă în ţărână
Dinţii, de mizerie.

Şi cu galbena ei zdreanţă
Stă-n lumina matură,
Ca un talger de balanţă
Aplecat pe-o latură...

Între gâze, fără frică
Se re-ncep idilele.
Doar o gărgăriţă mică,
Blestemându-şi zilele,

Necăjită cere sfatul
Unei molii tinere,
Că i-a dispărut bărbatul
În costum de ginere.

Împrejur îi cântă-n şagă
Greierii din flaute.
"Uf, ce lume, soro dragă!"
Unde să-l mai caute?

L-a găsit sub trei grăunţe
Mort de inaniţie.
Şi-acum pleacă să anunţe
Cazul la poliţie.

IV

Buruienile-ngrozite
De-aşa vremi protivnice
Se vorbiră pe şoptite
Să se facă schivnice.

Şi cum ştie-o rugăciune
Doamna măsălariţă,
Tot soborul îi propune
S-o aleagă stariţă.

Numai colo sus, prin vie,
Rumenele lobode
Vor de-acuma-n văduvie
Să trăiască slobode.

Vezi! de-aceea mătrăguna
A-nvăţat un brusture
Să le spuie-n faţă una
Care să le usture!...

Jos, pe-un vârf de campanulă
Pururea-n vibraţie,
Şi-a oprit o libelulă
Zborul plin de graţie.

Mic, cu solzi ca de balaur,
Trupu-i fin se clatină,
Giuvaer de smalţ şi aur
Cu sclipiri de platină.

V

Dar deodată, pe coline
Scade animaţia...
De mirare parcă-şi ţine
Vântul respiraţia.

Zboară veşti contradictorii,
Se-ntretaie ştirile...
Ce e?... Ce e?... Spre podgorii
Toţi întorc privirile.

Iat-o!... Sus în deal, la strungă,
Aşternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,

S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor şi Doamna
Cucurbitaceelor...

Lung îşi flutură spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste şolduri triumfale
Haina iluzorie.

Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.

. . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . .

Gâze, flori întârziate!
Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.

Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristeţe
Iremediabilă...

Balada unui greier mic
G. Topârceanu

Peste dealuri zgribulite,
Peste tarini zdrentuite,
Avenit asa, deodata,
Toamna cea intunecata.

Lunga, slaba si zaluda,
Botezand natura uda
C-un manunchi de ciumafai, -
Cand se scutura de ciuda,
Imprejurul ei departe
Risipeste-n evantai
Ploi marunte,
Frunze moarte,
Stropi de tina,
Guturai...

Si cum vine de la munte,
Blestemand
Si lacrimand,
Toti ciulinii de pe vale
Se pitesc prin vagauni,
Iar macesii de pe campuri
O intampina in cale
Cu grabite plecaciuni...

Doar pe coasta, la urcus,
Din casuta lui de huma
A iesit un greierus,
Negru, mic, muiat in tus
Si pe-aripi pudrat cu bruma:

- Cri-cri-cri,
Toamna gri,
Nu credeam c-o sa mai vii
Inainte de Craciun,
Ca puteam si eu s-adun
O graunta cat de mica,
Ca sa nu cer imprumut
La vecina mea furnica,
Fi'ndca nu-mi da niciodata,
Si-apoi umple lumea toata
Ca m-am dus si i-am cerut...
Dar de-acus,
Zise el cu glas sfarsit
Ridicand un piciorus,
Dar de-acus s-a ispravit...

Cri-cri-cri,
Toamna gri,
Tare-s mic si necajit!




Revedere
Mihai Eminescu

– Codrule, codrutule,
Ce mai faci, dragutule,
Ca de când nu ne-am vazut
Multa vreme a trecut
Si de când m-am departat,
Multa lume am îmblat.
– Iar, eu fac ce fac de mult,
Iarna viscolu-l ascult,
Crengile-mi rupându-le,
Apele-astupându-le,
Troienind cararile
Si gonind cântarile;
Si mai fac ce fac de mult,
Vara doina mi-o ascult
Pe cararea spre izvor
Ce le-am dat-o tuturor,
Implându-si cofeile,
Mi-o cânta femeile.
– Codrule cu râuri line,
Vreme trece, vreme vine,
Tu din tânar precum esti
Tot mereu întineresti.
– Ce mi-i vremea, când de veacuri
Stele-mi scânteie pe lacuri,
Ca de-i vremea rea sau buna,
Vântu-mi bate, frunza-mi suna;
Si de-i vremea buna, rea,
Mie-mi curge Dunarea.
Numai omu-i schimbator,
Pe pamânt ratacitor,
Iar noi locului ne tinem,
Cum am fost asa ramânem:
Marea si cu râurile,
Lumea cu pustiurile,
Luna si cu soarele,
Codrul cu izvoarele.
(1879, 1 octombrie)

Scrisoarea III

La un semn, un ţărm de altul, legând vas de vas, se leagă
Şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;
Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii
Vin de-ntunecă pământul la Rovine în câmpii;
Răspândindu-se în roiuri, întind corturile mari...
Numa-n zarea depărtată sună codrul de stejari.

Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băţ.
Baiazid, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ:
- Ce vrei tu?
- Noi? Bună pace! Şi de n-o fi cu bănat,
Domnul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.

La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port.
- Tu eşti Mircea?
- Da-mpărate!
- Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.
- Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Cât suntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit!
Despre partea închinării însă, Doamne, să ne ierţi;
Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi,
Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale,
Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei tale...
De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.
- Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot
Ca întreg Aliotmanul să se-mpiedice de-un ciot?
O, tu nici visezi, bătrâne, câţi în cale mi s-au pus!
Toată floarea cea vestită a întregului Apus,
Tot ce stă în umbra crucii, împăraţi şi regi s-adună
Să dea piept cu uraganul ridicat de semilună.
S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta,
Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta,
Fulgerele adunat-au contra fulgerului care
În turbarea-i furtunoasă a cuprins pământ şi mare.
N-au avut decât cu ochiul ori cu mâna semn a face,
Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace;
Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-râuri,
Ori din codri răscolite, ori stârnite din pustiuri;
Zguduind din pace-adâncă ale lumii începuturi,
Înnegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi,
Se mişcau îngrozitoare ca păduri de lănci şi săbii,
Tremura înspăimântată marea de-ale lor corăbii!...
La Nicopole văzut-ai câte tabere s-au strâns
Ca să steie înainte-mi ca şi zidul neînvins.
Când văzui a lor mulţime, câtă frunză, câtă iarbă,
Cu o ură ne'mpăcată mi-am şoptit atunci în barbă,
Am jurat ca peste dânşii să trec falnic, fără păs,
Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs...
Şi de crunta-mi vijelie tu te aperi c-un toiag?
Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag?
- De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti
Nu e om de rând, el este domnul Ţării Româneşti.
Eu nu ţi-aş dori vrodată să ajungi să ne cunoşti,
Nici ca Dunărea să-nece spumegând a tale oşti.
După vremuri mulţi veniră, începând cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe;
Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod;
Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă -
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ.
Te făleşti că înainte-ţi răsturnat-ai valvârtej
Oştile leite-n zale de-mpăraţi şi de viteji?
Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus?...
Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus?
Laurii voiau să-i smulgă de pe funtea ta de fier,
A credinţei biruinţă căta orice cavaler.
Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul...
Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;
N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid
Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!

Şi abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,
Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;
Călăreţii umplu câmpul şi roiesc după un semn
Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn,
Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ,
Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt,
Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,
Orizontu-ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni,
Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie...
Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie.
În zadar striga-mpăratul ca şi leul în turbare,
Umbra morţii se întinde tot mai mare şi mai mare;
În zadar flamura verde o ridică înspre oaste,
Căci cuprinsă-i de pieire şi în faţă şi în coaste,
Căci se clatină rărite şiruri lungi de bătălie;
Cad asabii ca şi pâlcuri risipite pe câmpie,
În genunchi cădeau pedestri, colo caii se răstoarnă,
Când săgeţile în valuri, care şuieră, se toarnă
Şi, lovind în faţă,-n spate, ca şi crivăţul şi gerul,
Pe pământ lor li se pare că se năruie tot cerul...
Mircea însuşi mână-n luptă vijelia-ngrozitoare,
Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare;
Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi,
Printre cetele păgâne trec rupându-şi large uliţi;
Risipite se-mprăştie a duşmanilor şiraguri,
Şi gonind biruitoare tot veneau a ţării steaguri,
Ca potop ce prăpădeşte, ca o mare turburată -
Peste-un ceas păgânătatea e ca pleava vânturată.
Acea grindin-oţelită înspre Dunăre o mână,
Iar în urma lor se-ntinde falnic armia română.

Somnoroase păsărele

Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele -
Noapte bună!

Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină -
Dormi în pace!

Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce -
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!

Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie -
Noapte bună!

Pentru tine, primăvară
Otilia Cazimir

Siruri negre de cocoare,
Ploi caldute si usoare,
Fir de ghiocel plapând,
Cântec îngânat în gând,
Satbatoare…

Zumzet viu prin zarzari. Oare
Cânta florile la soare?
Ca pe crengi de floare pline
Nu stii: flori sunt, ori albine?
Pentru cine?…

Pentru tine, primavara,
Care-aduci belsug în tara,
Care vii,
Peste câmpii,
Cu banuti de papadii
Si cu cântec de copii!

Gospodina
Otilia Cazimir

Greu e când eşti gospodină !
Uite, eu, cât sunt de mică
Iute-s ca o rândunică
Harnică-s ca o albină.

Când mă scol, cobor în grabă
Colivia din perete
Să dau boabe la sticlete
Că-i un cântăreţ de treabă

Vreme multă nu-mi rămâne
Pisicuţa, de cu noapte
Miaună şi-mi cere lapte
Iar Grivei îmi cere pâine

Învăţ lecţiile toate
La citit, la socoteală
Că doar n-o să plec la şcoală
Fără lecţii învăţate!

Cu păpuşa-i alt bucluc
Din şindrilă şi din beţe
Trebuie să-i fac pătuţ
După sobă, să nu-ngheţe

Uf, ce mare-i bucuria,
Când sunt toate gata-n pripă!
Nu stau locului o clipă
Tare-i grea gospodăria…

Scrisoare
O. Cazimir

Mos Craciune, toti îmi spun
Ca esti darnic si esti bun.
Eu îti scriu de mai-nainte
Ca-s un baietel cuminte,

Si-ti mai scriu, asa, sa stii,
Ca eu nu-ti cer jucarii,
Cum ti-ar cere alti copii -
Însa nu m-as supara

Daca tot mi-ai da ceva!
Daca vrei, da-mi o placuta,
Ca mi-am spart-o pe cea veche,
Ada, pentru pisicuta,
Motocel ros la ureche.

Lui bunicu - o lulea -
C-a pierdut-o, saracutu'...
Poate-aduci vreun os lui Cutu?
Poate ai vreo acadea?

Lui Danut cel mititel,
Care plânge-n copaita,
Sa-i aduci un covrigel...
Noapte buna! Niculita



Baba Iarna intra-n sat
O. Cazimir

Alergand, ca de napasta,
Au venit buluc pe coasta
Doi baieti
Mai isteti,
Sa dea veste
La neveste
C-au vazut in deal la stana,
Coborand din varf de munte,
Peste ape fara punte,
Iarna sura si batrana...
Mai tarziu, mai pe-nserat,
A intrat si baba-n sat:
Uite-o-n capul podului,
In vazul norodului,
Pe-un butuc de lemn uscat,
Cu cojoc de capatat,
Cu naframa de furat,
Cu catrinta de aba -
Vantul sa-l strecori prin ea!
Si cum sufla-n pumnii reci,
Scoate pacla pe poteci,
Iar pe fund de vai destrama
Neguri vinete, de scama...

Si-au iesit baietii mici,
Mici si multi
Si desculti,
Si cativa mai maricei
Cu biciusti si cu nuiele
Si cu prastii subtirele,
Sa alunge de pe-aici
Iarna cea cu ganduri rele...
Doamna-gerului, batrana,
S-a sculat de la pamant.
Si-naltand spre cer o mana,
Ca o cumpana uscata
De fantana,
A pornit in jos pe vant,
Incruntata,
Blestemand,
Si-a lasat in urma ei
Promoroaca si polei;
Pe ogoare,
Corbi si cioare
Prin paduri,
Lupii suri,
Si de-a lungul drumului
Numai scama fumului...


Uite, vine Moş Crăciun
O. Cazimir

Prin nameti, în fapt de seara,
A plecat catre oras
Mos Craciun c-un iepuras
Înhamat la sanioara.

Drumurile-s troienite,
Noaptea vine, gerul creste...
Cu urechile ciulite
Iepurasul se grabeste.

Uite-o casa colo-n vale,
Cu ferestre luminate.
Mosul s-a oprit din cale,
Cu toiâgu-n poarta bate:

- Buna seara, buna seara!
Iaca, vin cu sanioara
Si cu daruri proaspete.
Bucurosi de oaspete?

- Bucurosi, bucurosi,
Striga glasuri de copii.
Mosule, de unde vii?
- Iaca, vin din mosi-stramosi,
Încarcat cu jucarii!

... Noapte rece si albastra.
Ies copiii la fereastra,
Sa se uite cum coboara,
Prin troianul urias,
Mos Craciun c-un iepuras
Înhamat la sanioara...


Furnica
O. Cazimir

O furnica duce-n spate
Un graunte jumatate.
-Incotro, fugi, surioara?
-Ia ma duc si eu la moara.

Si-s grabita, si-s grabita,
Ca mi-i casa ne-ngrijita,
Si mi-s rufele la soare
Si copiii-mi cer mancare.

Nu, la noi in musuroi,
nu e timp pentru zăbavă
Că de n-am fi de ispravă
Ar fi vai si-amar de noi.


Zdreanţă
T. Arghezi

L-aţi văzut cumva pe Zdreanţă,
Cel cu ochii de faianţă?
E un câine zdrenţuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfeniţele-i atârnă
Şi pe ochi, pe nara cârnă,
Şi se-ncurcă şi descurcă,
Parcă-i scos din calţi pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaş fără pareche.
Dă târcoale la coteţ,
Ciufulit şi-aşa lăieţ,
Aşteptând un ceas şi două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când şi-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvăţat şi ştie,
Şi, pe brânci, târâş, grăbiş,
Se strecoară pe furiş.
Pune laba, ia cu botul
Şi-nghite oul cu totul.

- "Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. - "L-a mâncat!"
"Stai niţel, că te dezvăţ
Fără mătură şi băţ.
Te învaţă mama minte."
Şi i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanţă l-a şi lepădat
Şi-a-njurat cu un lătrat.

Când se uita la găină,
Cu culcuşul lui, vecină,
Zice Zdreanţă-n gândul lui
"S-a făcut a dracului!"



Tâlharul pedepsit
T. Arghezi

Intr-o zi, prin asfintit,
Soaricele a-ndraznit
Sã se creada în putere
A prada stupul de miere.

El intrase pe furis,
Strecurat pe urdinis,
Se gandea ca o albina-i
Slaba, mica si putina,
Pe când el, hot si borfas,
Langa ea-i un urias.

Nu stiuse ca nerodul
Va da ochii cu norodul
Si-si pusese-n cap minciuna
Ca da-n stup de cate una.

Roiul, cum de l-a zarit
C-a intrat, l-a coplesit.
Sacoteala sã-i mai ceara
Nu! L-au imbracat cu ceara,
De la bot pana la coada
Tabarate mii, gramada,
Si l-au strans cu mestesug,
Incuiat ca-ntr-un cosciug.

Nu ajunge, vream sã zic,
Sã fii mare cu cel mic,
Ca puterea se aduna
Din toti micii impreuna.


Iscoada
T. Arghezi

Decum s-a ivit lumina.
A iesit din stup albina,
Sã mai vada, izma--creata
A-nflorit de dimineata?

Se-ngrijeste. gospodina
De-nfloreste si sulfina,
Cãci plutise val de ceata,
Asta-noapte, pe verdeata.

A gasit toata gradina
Inflorita, si verbina,
Si s-a-ntors, dupa povata,
Cu o proba de dulceata.



O furnică
T. Arghezi

O furnica mica, mica
Dar infipta, va sa zica,
Ieri, la pranz, mi s-a urcat
De pe visinul uscat,
Pe picioare, pentru caci
Mi le-a luat drept niste craci.
Maruntica de faptura
Duse, harnica, la gura
O farama de ceva,
Care-acasa trebuia
Asezat in magazie.
Pentru iarna ce-o sa vie.

“Un’ te duci asa de graba?
Dandul meu mahnit o-ntreaba,
Inca nu te-ai lamurit
Ca gresesti si-ai ratacit?
Cu merindea imbucata
Te-ai suit pana-n cravata
Si mai ai pana-n chelie
Doua dealuri si-o barbie.
Nu vrei, tata, sa-ti arat
Cum iei drumul indarat?
Sa-ti mai pun o intrebare:
E aproape de culcare;
Unde dormi, aici, departe?
Intr-o pagina de carte?
S-ajungi virgula tarzie
Intr-un op de poezie?”

Ma gandesc ce-I de facut
S-o feresc de nestiut,
Ingrijat de ce-o sa zica
Maica stareta furnica
De-o lipsi din furnicar,
Si-o astepta in zadar.


Primăvara
Vasile Alecsandri


A trecut iarna geroasă,
Câmpul iar a înverzit
Rândunica cea voioasă
La noi iarăşi a sosit.

Dintr-o creangă-n alta zboară
Sturzul galben, aurit
Salutare, primăvară,
Timp frumos, bine-ai venit!

Turturelele se îngână,
Mii de fluturi vezi zburând
Şi pe harnica albină
Din flori miere adunând.

Cântă cucu-n dumbrăvioară
Pe copacul înflorit,
Salutare, primăvară,
Timp frumos, bine-ai venit!

Iarna
Vasile Alecasndri
Din vazduh cumplita iarna
cerne norii de zapada,
Lungi troiene calatoare
adunate-n cer gramada;

Fulgii zbor, plutesc in aer
ca un roi de fluturi albi,
Raspandind fiori de gheata
pe ai tarii umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge,
dimineata ninge iara!
Cu o zale argintie
se imbraca mandra tara;




Soarele rotund si palid
se prevede printre nori
Ca un vis de tinerete
printre anii trecatori.

Tot e alb pe camp, pe dealuri,
imprejur, in departare,
Ca fantasme albe plopii
insirati se pierd in zare,

Si pe-ntinderea pustie,
fara urme, fara drum,
Se vad satele pierdute
sub clabuci albii de fum.

Dar ninsoarea inceteaza,
norii fug, doritul soare
Straluceste si dezmiarda
oceanul de ninsoare.

Iata-o sanie usoara
care trece peste vai...
In vazduh voios rasuna
clinchete de zurgalai.

Hora Unirii
V. Alecsandri

Hai sa dam mina cu mina
Cei cu inima romana,
Sa-nvirtim hora fratiei
Pe pamintul Romaniei!
Iarba rea din holde peara!
Peara dusmania-n tara!
Intre noi sa nu mai fie
Decit flori si omenie!
Mai muntene, mai vecine,
Vina sa te prinzi cu mine
Si la viata cu unire,
Si la moarte cu-nfratire!
Unde-i unul, nu-i putere
La nevoi si la durere.
Unde-s doi puterea creste!
Si dusmanul nu sporeste!
Amindoi suntem de-o mama,
de-o faptura si de-o sama,
Ca doi brazi intr-o tulpina,
Ca doi ochi intr-o lumina.
Amindoi avem un nume,
Amindoi o soarta-n lume.
Eu ti-s frate, tu mi-esti frate,
In noi doi un suflet bate!
Vin la Milcov cu grabire
Sa-l secam dintr-o sorbire,
Ca sa treaca drumul mare
Peste-a noastra vechi hotare.
Si sa vada sfintul soare
Intr-o zi de sarbatoare
Hora noastra cea frateasca
Pe cimpia romaneasca!